Saltar al conteníu

promesa

De Wikcionariu

Asturianu

[editar]

Pronunciación

[editar]
  • [ pɾoˈme.sa ]

Etimoloxía

[editar]
  • Del llatín promissa

Sustantivu

[editar]

femenín singular promesa; plural promeses

  1. Aición de prometer una cosa o dar a daquién plena seguridá de daqué.
    Un día te llevaré a conocer el mundu, ma. Nun ye consuelu, ye una promesa.
  2. Persona o cosa que promete poles sos especiales cualidaes.
    Mariana fue la moza promesa de la so familia.

Traducciones y equivalencies

[editar]

Referencies

[editar]
  • Diccionariu de la Llingua Asturiana; Academia de la Llingua Asturiana, 2000, Uviéu; ISBN: 84-8168-208-X. Versión on-line.


Catalán

[editar]

Pronunciación

[editar]
  • catalán oriental [ pɾuˈmɛ.zə ]
  • catalán occidental [ pɾoˈme.za ]

Etimoloxía

[editar]
  • Del llatín promissa.

Sustantivu

[editar]

femenín singular promesa; plural promeses

  1. Promesa.

Forma d’axetivu

[editar]
  1. Forma femenina singular de promès.

Forma de verbu

[editar]
  1. Forma del femenín singular de promès, participiu de prometre.


Español

[editar]

Pronunciación

[editar]
  • [ pɾoˈme.sa ]

Etimoloxía

[editar]
  • Del llatín promissa.

Sustantivu

[editar]

femenín singular promesa; plural promesas

  1. Promesa.
    Es una promesa.

Forma de verbu

[editar]
  1. Tercer persona singular del presente d'indicativu de promesar.
  2. Segunda persona singular del imperativu afirmáu de promesar.


Gallegu

[editar]

Pronunciación

[editar]
  • [ pɾoˈmɛsa ]

Etimoloxía

[editar]
  • Del llatín promissa.

Sustantivu

[editar]

femenín singular promesa; plural promesas

  1. Promesa.
    Fomos testemuñas da promesa; As promesas hai que as cumprir.

Sinónimos[editar]

Referencies

[editar]


Polacu

[editar]

Pronunciación

[editar]
  • [ prɔˈmɛ.sa ]

Etimoloxía

[editar]

Sustantivu

[editar]
  1. Promesa.