cosa

De Wikcionariu

Asturianu[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈko.sa ]
Etimoloxía: Del llatín causa.

Sustantivu[editar]

femenín singular cosa; plural coses

  1. Aquello que pue designar dalgo qu'esiste materialmente, real o imaxinario, una astracción o un conceptu ensin tener que definilo o nomalo.
  2. Realidá material indeterminada, dalgo indeterminao.
  3. Pallabra, idea, socesu o enumeración de que se fala.
  4. Realidá inanimada.

Pallabres rellacionaes[editar]

Traducciones y equivalencies[editar]

Referencies[editar]

  • Diccionariu de la Llingua Asturiana; Academia de la Llingua Asturiana, 2000, Uviéu; ISBN: 84-8168-208-X. Versión on-line.

Aragonés[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈko.sa ]

Sustantivu[editar]

femenín singular cosa; plural cosas

  1. Cosa (realidá material, astracción, conceptu).

Referencies[editar]

  • Aragonario. Diccionario castellano/aragonés; Proyecto LINGUATEC & Gobierno de Aragón. Páxina web.


Catalán[editar]

Pronunciación y silabación: catalán oriental [ ˈkɔ.zə ]; catalán occidental [ ˈkɔ.za ]

(rexistru)

Sustantivu[editar]

femenín singular cosa; plural coses

  1. Cosa (realidá material, astracción, conceptu).
  2. Cosa, cosu (oxetu indetermináu).
  3. Cosa, asuntu.
  4. Cosa (aquello inanimao).

Referencies[editar]

  • Diccionari de la llengua catalana; Institut d'Estudis Catalans, 2ª edición, 2007. ISBN: 978-84-297-5977-8. Versión on-line.
  • Diccionari normatiu valencià; Acadèmia Valenciana de la Llengua. Consulta on-line.

Español[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈko.sa ]

(rexistru)

Sustantivu[editar]

femenín singular cosa; plural cosas

  1. Cosa (realidá material, astracción, conceptu).
  2. Cosa, cosu (oxetu indetermináu).
  3. Cosa, asuntu.
  4. Cosa (aquello inanimao).

Referencies[editar]

  • Diccionario de la Real Academia Española; Real Academia Española, 2014, 23ª edición ISBN: 9788467041897. Versión on-line.