era

De Wikcionariu
Mira tamién: èra, -era

Asturianu[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈe.ɾa ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eres

  1. (Cronoloxía) Periodu llargu de tiempu marcáu por un fechu concretu o unos fechos concretos na historia del ser humanu, d'un país, d'un pueblu, d'un arte, etc.

Sinónimos[editar]

Traducciones y equivalencies[editar]

Referencies[editar]

  • Diccionariu de la Llingua Asturiana; Academia de la Llingua Asturiana, 2000, Uviéu; ISBN: 84-8168-208-X. Versión on-line.


Aragonés[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈe.ɾa ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eras

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]

Referencies[editar]

  • Aragonario. Diccionario castellano/aragonés; Proyecto LINGUATEC & Gobierno de Aragón. Páxina web.


Catalán[editar]

Pronunciación y silabación: catalán oriental [ ˈe.ɾə ]; catalán occidental [ ˈe.ɾa ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eres

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]

Forma de verbu[editar]

  1. Primer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser ~ ésser.
  2. Tercer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser ~ ésser.

Referencies[editar]

  • Diccionari de la llengua catalana; Institut d'Estudis Catalans, 2ª edición, 2007. ISBN: 978-84-297-5977-8. Versión on-line.
  • Diccionari normatiu valencià; Acadèmia Valenciana de la Llengua. Consulta on-line.


Español[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈe.ɾa ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eras

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]

Forma de verbu[editar]

  1. Primer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser.
  2. Tercer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser.

Referencies[editar]

  • Diccionario de la Real Academia Española; Real Academia Española, 2014, 23ª edición ISBN: 9788467041897. Versión on-line.


Gallegu[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈɛ.ɾa ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eras

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]

Forma de verbu[editar]

  1. Primer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser.
  2. Tercer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser.

Referencies[editar]

  • Dicionario da Real Academia Galega; Real Academia Galega. Consulta on-line.
  • Dicionario de pronuncia da lingua galega; Universidade de Santiago de Compostela & Instituto da Lingua Galega; ISSN: 2660-8235. Páxina web.


Inglés[editar]

Pronunciación y silabación: inglés británicu [ ˈɪə.ɹə ]; inglés americanu [ ˈɛɹ.ə ], [ˈɪɚ.ə ]

(rexistru)
(rexistru)

Sustantivu[editar]

singular era; plural eras

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]


Mirandés[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈɛ.ɾɐ ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eras

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]

Portugués[editar]

Pronunciación y silabación: [ ˈɛ.ɾɐ ]

Sustantivu[editar]

femenín singular era; plural eras

  1. (Cronoloxía) Era, dómina

Sinónimos[editar]

Forma de verbu[editar]

  1. Primer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser.
  2. Tercer persona singular del pretéritu imperfeutu d'indicativu de ser.

Referencies[editar]


Rumanu[editar]

Pronunciación y silabación: [ jeˈra ]

Forma de verbu[editar]

  1. Tercer persona singular del imperfeutu d'indicativu d'a fi.